RĂSCUMPĂRAREA TA ŞI RĂSCUMPĂRAREA MEA

DOMNUL HRISTOS ESTE RASCUMPARATORUL SUFLETELOR NOASTRE

La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo. În general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare. Deşi era atât de bine păzită, într-o seară, un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câini, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure.

Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiţă la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neaşteptată îl ţintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaş micuţ, care, de asemenea, scâncea. Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuşi, chipul palid şi slăbit al femeii.

Parcă trezit dintr-un coşmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se aşeză alături şi o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soţul ei a murit pe front, că nu mai are nici un ban şi că, de foame şi frig, copilaşul i s-a îmbolnăvit…

– Lasă femeie, îi spuse puşcăriaşul, o să te ajut eu !
– Nu vreau să furi pentru mine şi nici să sufere cineva nu doresc !
– Nu-ţi face griji, nu va suferi nimeni ! – i-a răspuns omul şi a luat-o pe femeie cu el, pornind la drum.

Când au ajuns împreună în faţa Poliţiei, femeia l-a întrebat, mirată:
– Ce faci ?
– Lasă, ţi-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino !

Intrând cu ea în clădirea Poliţiei, omul s-a predat, iar când şeful Politiei a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul puşcăriaş este, în sfârşit, prins, acesta îi spuse:

– Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită!

Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puţini credeau că cineva l-ar putea prinde şi preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, şeful Poliţiei a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă.

După câteva zile, femeia, cerând o audienţă la directorul puşcăriei, i-a povestit acestuia totul, aşa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deţinutului său, cu ocazia Crăciunului ce se apropia, directorul l-a graţiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat puşcăriaşul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău.

Oamenii trebuie să se ajute unii pe alţii. Nu te ajuţi pe tine decât ajutându-i pe ceilalţi. Dumnezeu vede cu ce preţ cauţi binele altora şi nu pe al tău.

Dacă un asemenea om – cu lanţuri la mâini şi la picioare, obosit şi dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate – a putut să o ajute pe femeia aceea sărmană, cu atât mai mult, noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea ocazii de a face bine, fiindcă binele îl putem face cu siguranţă. Şi nu e zi, fără să nu se ivească un asemenea prilej. Nu trebuie decât să-l vedem.

“Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie.”

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

SURSA: https://petricamoisuc.wordpress.com/2011/02/02/recompensa/

By 

"Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine." (Galateni 2:20)

Related posts

6 Thoughts to “RĂSCUMPĂRAREA TA ŞI RĂSCUMPĂRAREA MEA”

  1. Amy

    Mulţumesc, minunat exemplu de bunătate, avem de învăţat multe din aceasta. Fii binecuvântat de Domnul !

    1. Cu adevărat, exemplele de bunătate între oameni precum acesta sunt impresionante până la lacrimi. Sunt depăşite în calitate doar de Bunătatea Lui Dumnezeu.

      Este excepţională antiteza de la Tit 3:3 (tabloul sumbru al fiinţei noastre) pus faţă în faţă cu Bunătatea Lui Dumnezeu: versetele 4 și 5:

      „Dar când s-a arătat Bunătatea Lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit… pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfânt.”

      Cu stimă, Petrică.

      1. Gabriela

        Într-adevăr, există exemple care ne fac să medităm!

      2. Să medităm, să ne cadă duhul pe gânduri şi să căutăm situaţii în care să ne manifestăm bunătatea lui Dumnezeu din noi, deoarece pentru aceasta ne-a fost oferită. „Bunătatea” este exact la mijlocul listei componentelor roadei Duhului Sfânt din Galateni 5:22-23.
        Să ne ajute Domnul Dumnezeu la aceasta! Amin!

  2. Monica Ion

    Frumoase exemple şi sensibilizarea sufletului este adâncă; dar… parcă te oglindeşte poate pe tine, poate pe noi şi… pe alţii.

    1. Dea Dumnezeu să mă oglindesc tot mai mult în exemple specifice situaţiilor dificile prin care sunt trecut, mai ales faţă de cei ce mă iubesc mai …„mult”. De ce nu ar fi şi pentru voi tot aşa?

Scrie un comentariu! Leave a Comment!

error: Content is protected !!
BANNER PANORAMA NATURA SUPERBA
BANNER GRADINA CU FLORI
BANNER APUS DE SOARE
BANNER PANORAMA NATURA SUPERBA
BANNER GRADINA CU FLORI
BANNER PADURE INVERZITA
BANNER CERB IN PADURE
BANNER APUS DE SOARE
PlayPause
previous arrow
next arrow