Referindu-mă tot la punctul trei din „Informarea de la lucrările Consiliului Naţional” (16-17 martie a.c. – Braşov ) „Transformarea caracterului prin Biblie”, (a se vedea revista „Calea Credinţei”, ianuarie-aprilie 2012) aş dori să punctez pe scurt importanţa Duhului Sfânt şi a rugăciunii pentru atingerea acestui deziderat.

Textul de bază al cugetării este : Evrei 9:1-9 (m-aş bucura să-l citiţi acum) şi pornesc de la versetul 9 :

„Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum când se aduc daruri şi jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvârşirea cerută de cugetul lui”

Cele două lucruri prezentate comparativ sunt „Cortul Întâlnirii” ridicat de Moise în pustia Sinai după chipul ce i se arătase pe munte (Exodul 25:9; 25:40; 26:30; 27:8), pe de-o parte şi Templul lui Solomon şi respectiv al lui Zorobabel, ultimul încă în funcţiune în momentul scrierii epistolei, însă dărâmat după un timp scurt. Pasajul din capitolul 9:1-9 prezintă succint Locul Sfânt şi Locul Prea Sfânt. Acesta din urmă avea „un altar de aur pentru tămâie, chivotul legământului…” şi, vorba autorului: „Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri” (9.v.5 b)

Pe altarul de aur pentru tămâiere trebuia să fie arsă în mod permanent tămâie mirositoare (preparată după o reţetă unică specială, de o valoare simbolistică excepţională vizând rugăciunile noastre) conform textelor: Exodul 30:7-8; v.34-35.
Corespondentul din noi al Locului Prea Sfânt din Cortul Întâlnirii apoi din cele două Temple vechi testamentale, dărâmate, îl reprezintă duhul nostru din Templul Duhului Sfânt al trupului nostru:

„Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt…?”
(1 Corinteni 6:19 etc).

În duhul nostru are loc adevărata închinare plăcută lui Dumnezeu după spusele Domnului Isus în discuţia cu femeia samariteancă:

„Dar vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să se închine în duh şi în adevăr”
(Ioan 4:23-24).

În acest loc prea sfânt din noi, prin analogie cu lăcaşurile de închinare mai sus amintite, se află şi „altarul de aur pentru tămâiere”. Tămâia de altădată, simbolizează „rugăciunile sfinţilor, ale tuturor sfinţilor”, aşa cum este scris în Apocalipsa lui Ioan 5:8-9

„Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, având fiecare câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau:
„Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat…”

Tot în Apocalipsa 8:3-4 este scris:

„Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea Scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.”

Pe altarul profund al inimilor noastre, aceste rugăciuni trebuie aduse necurmat, („Rugaţi-vă neîncetat” 1 Tesaloniceni 5:17 etc) precum tămâia mirositoare preparată în condiţiile (simbolice ale) „meşteşugului făcătorului de mir: să fie sărată, curată şi sfântă” ( Exodul 30:35 ). Doar în aceste condiţii, „rugăciuni sărate, (tot ce veţi cere cu credinţă : Matei 21:22; Iacov 5:15;), rugăciuni curate (rugăciunea fierbinte a celui neprihănit: Iacov 5:16; când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva…: Marcu 11:25) şi rugăciuni sfinte (rugaţi-vă prin Duhul Sfânt (Iuda v.20), aşadar, numai astfel de rugăciuni vor ajunge „captate” în potirele de aur din Cer, vor ajunge pe Altarul de aur care este înaintea Scaunului de Domnie al lui Dumnezeu din Locul Prea Sfânt al Adevăratului Cort care a fost ridicat nu de om ci de Domnul (Evrei 8:2).

Aş dori să-mi închei cugetarea printr-o întrebare serioasă:

CARE ESTE SITUAŢIA TEMPLULUI TRUPULUI TĂU (ŞI AL MEU) ÎN CALITATE DE TEMPLU AL DUHULUI SFÂNT, VIZÂND STAREA ALTARULUI PENTRU TĂMÂIERE DIN EL?

Vă prezint în final, versificat şi alegoric, ceva ce, încă în frageda mea copilărie, fratele Nelu Guşu din Braşov ne-a prezentat prin predica sa, reamintindu-i-o spre înviorare.
Poezia mi-am compus-o la împlinirea a 63 de ani de viaţă.

SĂ NU AJUNG NICICUM, NICICÂND, UN TEMPLU-N DĂRÂMARE

„Ah! Altarele Tale, Doamne al Oştirilor,
Împăratul meu şi Dumnezeul meu!”
(Psalm 84:3)

Cugetător la lucrurile sfinte,
De Templul Celui Sfânt preocupat,
Citind istoria de mai-nainte
Cum templele pe rând s-au dărâmat,

Ar fi dorit să vadă-n ilustrare
Prin prisma unui pictor genial
Unul din vechiul templu-n dărâmare
Solicitând în grabă, aşadar,

Pictură încă nemaiîntâlnită
Sinistru-avea să fie-acel tablou
Ce în curând drept l e c ţ i e e x p l i c i t ă
Avea să-l aibă-un prieten drept cadou…

Cum zilele treceau încet, agale,
Clientul îşi imagina, „visând”
Acoperiş zburând prin vânt, rafale,
Coloane de susţinere… căzând…

…Şi în sfârşit sosise autorul…
Clientul, cu un gest nerăbdător,
Grăbit luă din mâna lui, tabloul,
Vorbindu-i agitat, dar şi-n umor:

„Ce văd aici, nu are-asemănare
Cu ceea ce-am cerut să îmi lucrezi;
Tu îmi prezinţi un templu «în picioare»…
N-ai înţeles? Ori n-ai ştiut să pictezi?”

„Te rog”, răspunse pictorul, „aşteaptă…
Analizează ce e mai divin
Aici în templu: altaru-n partea dreaptă!…
… Priveşte!… Vezi ceva… ceva subtil?”

…T â r z i u… observă cum, cu-ndemânare
Păianjenu-şi ţesu în mod discret
O pânză pe altar… şi-n d ă r â m a r e
Văzuse templul, pictoru-nţelept…

Să nu ajung nicicum, nicicând,
Un templu-n dărâmare!

26 aprilie 2010