Aş dori ca aceste rânduri să constituie un preambul pentru ceea ce va domina preocupările spirituale din cadrul adunărilor noastre frăţeşti în anul 2013, conform motto-ului convenit şi anume: „Ucenicizare şi păstorire. Grija pentru turmă, grija pentru lucrători.”
„Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi : Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră… de bună voie, după voia lui Dumnezeu… cu lepădare de sine… făcându-vă pildă turmei. Şi când se va arăta Păstorul cel Mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei.” (1 Petru 5:1-4).
Vreau să evidenţiez marea recompensă ce ne va surprinde în eternitate şi anume „cununa care nu se poate veşteji, a slavei”. Am mai găsit şi alte cununi: „cununa neprihănirii” oferită de către „Domnul, Judecătorul cel drept… tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui (2 Timotei 4:8 ); „cununa vieţii” oferită tuturor celor ce rabdă ispita ca dovadă a iubirii lor de Dumnezeu (Iacov 1:12) şi respectiv tuturor celor credincioşi până la moarte (Apocalipsa 2:10). Cum vor fi aceste cununi, nu-mi pot închipui, dar tare mult mi le-aş dori. Mi-a atras atenţia, însă, „cununa care nu se poate veşteji, a slavei” (1 Petru 5:4b).
Când, cum, cine şi din ce (sau din cine) se împleteşte această cunună? Iată cugetarea personală ca răspuns la întrebarea de mai sus: „cununa care nu se poate veşteji, a slavei” şi-o pregăteşte fiecare păstor slujind turmei lui Dumnezeu, conform recomandărilor apostolului Petru.
Apostolii şi-au înţeles menirea, dovedind prin cele scrise tesalonicenilor, grija lor părintească faţă de cei cu care erau strâns uniţi prin dragostea divină:
„Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi câtăva vreme de voi, cu faţa dar nu cu inima, am avut cu atât mai mult dorinţa să vă vedem. Astfel, o dată şi chiar de două ori am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi; dar ne-a împiedicat Satana” (1 Tesaloniceni 2:17-18)
În virtutea acestei realităţi, Pavel declară imediat:
„Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi…” (1 Tesaloniceni 2v.19-20).
Aşadar, alături de celelalte cununi, apostolii vor primi şi această vie şi eternă „cunună care nu se poate veşteji, a slavei”, „împletită” din cei atât de dragi lor, în timp ce supravegheau cu o deosebită grijă, turma pe care o primiseră în păstorire.
SUIND DIN TREAPTĂ-N TREAPTĂ PĂRTĂŞIA
„O cântare a treptelor” –
(după Psalmul 133)
Ce minunat, ce dulce şi plăcut e
Să locuiască fraţii împreună:
E ca o impecabilă cunună
De străvezii şi scumpe diamante.
Pe când Hermonu-nalţă fruntea-i albă
Înzăpezită peste lanţ de munte,
În haruri mii coboară daruri multe
Ca mii de sori sclipind în roua-i dalbă.
De mare preţ precum fu untdelemnul
Pe capul lui Aaron, odinioară,
Pe margini de veşminte şi-azi coboară
Purtând în el, duhovnicesc însemnul:
„Acolo, Domnul, binecuvântare
Oferă-n unitate şi frăţie
Ca Roua Dimineţii ce-n vecie
Pe Muntele Sion va să coboare…”
(Psalmul 133:3 şi Evrei 12:22)
***
Ce minunat, ce dulce şi plăcut e
Să locuiască fraţii împreună:
E ca o impecabilă cunună
„Din sfinţi şi sfinte”, scumpe diamante.
Petrică Pleşa noiembrie 2012
