„Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea” (Faptele Apostolilor 2:24)

În Cuvântul lui Dumnezeu, Învierea Domnului Isus Hristos o găsim relatată atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament în mod diferenţiat în Evanghelii, în cartea Faptele Apostolilor şi în Epistole. Aspectul profetic din Vechiul Testament avea să fie utilizat de către apostoli, drept argumentare suplimentară şi credibilă iudeilor căror le propovăduiseră Învierea Domnului Isus Hristos.

În Evanghelii, detaliile specifice fiecăruia dintre cei patru evanghelişti zugrăvesc, din punct de vedere istoric, un tablou complet al măreţului şi unicului eveniment din Univers: „Învierea Domnului Hristos”

În cartea Faptele Apostolilor nu există expresia „Hristos a înviat”, în schimb găsim repetată expresia „Dumnezeu L-a înviat…”, oferindu-ni-se o perspectivă de cugetare mai profundă decât cea istorică.

În Epistole, Dumnezeu ne revelează importanţa şi implicaţiile învierii Domnului Hristos în viaţa celor pe care „…după îndurarea Sa cea mare ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi” (1 Petru 1:3b-4). Înţeleg de aici că glorioasa Înviere îşi pune amprenta pe întreaga noastră viaţă, începând cu momentul naşterii din Dumnezeu până în momentul intrării în posesia promisiunilor Sale eterne.

Referindu-mă la cartea Faptele Apostolilor şi la expresia repetată în ea :
„Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii” (vezi motto-ul),
m-am întrebat: „Când şi unde fusese legat Domnul Isus? Despre ce legături este vorba? Cât de puternice fuseseră acestea?”

Citând Psalmul 18:4-5: „Mă înconjuraseră legăturile morţii şi mă îngroziseră râurile pieirii, mă înfăşuraseră legăturile mormântului şi mă prinseseră laţurile morţii”, apoi Psalmul 116:3 „Mă înfăşuraseră legăturile morţii şi m-apucaseră sudorile mormântului; eram pradă necazului şi durerii”, înţelegem fără dificultate că este vorba de împrejurarea în care prelua vinovăţia păcatului întregii omeniri asupra Sa. În grădina Ghetsimani, Domnul Isus „…a început să se înspăimânte şi să se mâhnească foarte tare … cu sufletul cuprins de o întristare de moarte” (Marcu 14v.33b-34a) „…ajuns într-un chin ca de moarte, a început să se roage şi mai fierbinte şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ” (Luca 22:44). El simţea înfăşurarea îngrozitoare a legăturilor morţii. Înfăşurat cu aceste legături, încărcat cu păcatul lumii, Domnul Isus prins de către ceata de ostaşi, fusese târât la marii preoţi, Ana şi Caiafa, în Sinedriu, apoi la Pilat, la Irod şi din nou la Pilat, care I-au aplicat judecăţi nedrepte, însoţite de batjocuri şi torturi groaznice. Toate acestea, împreună cu procesul înfiorător al crucificării,
au însemnat pedeapsa în locul nostru, al tuturor, au însemnat jertfa de ispăşire pentru păcatul lumii, jertfă de un bun miros, plăcut lui Dumnezeu.
Timp de şase ore pe cruce, ca Miel al lui Dumnezeu, El satisfăcea, concomitent, dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu.

Coborât de pe cruce, trupul Său mort fusese aşezat într-un mormânt.
Mi-aş permite să spun că păcatele fiecărui individ de sub soare, constituie tot atâtea legături ale morţii care L-au înfăşurat în Ghetsimani, toate împreună, formând forţa enormă, păcatul, ce-L ţinuse în mormânt până a treia zi. „Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea”. Intensitatea acestei forţe, nu se poate intui decât prin contrast cu excepţionala descriere pe care apostolul Pavel o face puterii necesare şi folosite de Dumnezeu pentru învierea Domnului Isus: …şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi… care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o in Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi… (Efeseni 1v.17a, 18a, 19-20 a). Astfel, pentru o asemenea forţă a păcatului şi a morţii, era necesară o putere de înviere corespunzătoare, divină, net superioară, traducătorul găsindu-şi cu dificultate cuvintele cele mai potrivite pentru a o descrie… Şi când te gândeşti că aceeaşi Putere a învierii poate fi percepută şi experimentată de către fiecare dintre noi… Apostolul Pavel o cunoscuse, le-o dorea şi credincioşilor din Efes şi se ruga în continuare să o cunoască, în mod personal şi mai mult:

„Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip la învierea din morţi”
(Filipeni 3:10-11)

Poezia următoare, am primit-o din partea lui Dumnezeu în urma cugetării de mai sus, încă în anul 2004 pe când mă aflam în spital, în preajma sărbătorii Învierii Domnului, dorindu-mi de ziua naşterii mele, trăirea acestor binecuvântări divine.

Mediaş
Aprilie 2013