În momentul imediat următor ori concomitent cu Înălţarea Domnului Isus la cer (dacă putem vorbi de „timp”), iată doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, doi agenţi ai gloriei divine, doi îngeri îmbărbătându-i pe ucenicii uluiţi, rămaşi cu ochii pironiţi spre cer. Ce altceva i-ar fi putut scoate din trăirile lor şocante, decât o atare veste ?

„Acest Isus care s-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer”
(Faptele Apostolilor 1:11)

Când va veni?

„Cât despre ceasul acela nu ştie nimeni…”
(Matei 24:36)

Cum va reveni?

„Cum L-aţi văzut mergând la cer”
(Faptele Apostolilor 1:11)

Cum a mers la cer?

Într-o anume ambianţă.

Ambianţa pe care v-o prezint, aş dori să ne motiveze profund la o trezire în vederea apropiatei reveniri a Celui care fusese anunţat că va reveni. Observăm aşadar pe Domnul Isus înălţându-se, observăm un nor, ascunzându-L, observăm îngerii, agenţii gloriei, glăsuind unor oameni pe care îi observăm cu ochii pironiţi spre cer. Aceştia, profund marcaţi, crezuseră ad-literam şi puternic minunata veste a îngerilor, încât fuseseră convinşi că vor fi martori oculari ai acestei reveniri (şi nu doar Ioan despre care Însuşi Domnul Isus zisese lui Petru : „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?” şi despre care „a ieşit zvonul că nu va muri deloc”) (Ioan 21:21-22). Totuşi unii dintre ei „începuseră să plece”. Despre aceştia Apostolul Pavel ţinuse să specifice creştinilor tesaloniceni, pentru a nu se întrista ca ceilalţi care n-au nădejde dar şi pentru a le dovedi că şi cei morţi vor fi martori oculari ai revenirii Domnului lor:

„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Hristos pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorâ din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nor, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”
(1 Tesaloniceni 4:13-17)

Deosebim aici: „cei ce au adormit” (1 Tesaloniceni 4:13-15)

„cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:14)

„cei morţi în Hristos” (1 Tesaloniceni 4:16), pe de-o parte şi pe de alta;

„noi cei vii care vom rămânea până la venirea Domnului”
(1 Tesaloniceni 4:15)

„noi cei vii care vom fi rămas”
(1 Tesaloniceni 4:17)

Cine fuseseră: „noi cei vii?”

Din context rezultă că aceştia fuseseră creştinii din Tesalonic, inclusiv Apostolul Pavel. Pavel reia ideea, scriind corintenilor:

„Iată vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.”
(1Cor.15:51-52)

Aşadar, pe lângă tesaloniceni, în acest „noi” fuseseră şi corintenii şi… toţi adevăraţii creştini din prima generaţie şi… din a doua şi… (cum încă nu a revenit) suntem incluşi şi noi cei de azi, dacă va veni în zilele noastre; dacă nu… cei ce vor fi în viaţă în momentul „întârziatei” (?) Sale reveniri.

Pasajele citate mai sus prezintă ambianţa înălţării Domnului regăsite (şi) la revenirea Sa. Observăm aşadar pe Domnul Isus (aici) coborându-se din cer, observăm arhanghelul cu glasul lui, observăm norii precum şi pe cei ce-L aşteaptă „cu ochii pironiţi spre cer” (???).
Primele trei aspecte ale acestei ambianţe nu depind de oameni ci sunt rânduite de sus, pe când ultima: cei vii, rămaşi „cu ochii pironiţi spre cer,” depinde în exclusivitate de noi.

Ce factori sunt motivanţi pentru a ne ţine „privirile ridicate spre cer?”

Tesalonicenii se întoarseră la Dumnezeu „…să aştepte din ceruri pe Domnul Isus …” (1:10)

Apostolul Petru foloseşte expresia „aşteptând şi grăbind venirea…”
(2 Petru 3:12)

Apostolul Pavel foloseşte expresia: „…celor ce vor fi iubit venirea Lui.”
(2 Tim.4:8)

Iată motivaţiile care ne vor ridica şi ne vor menţine ochii înspre cer:

– aşteptarea revenirii Sale,

– grăbirea revenirii Sale,

– iubirea revenirii Sale.

Să analizăm şi sa anulăm acei factori care diminuează aceste motivaţii !

Imaginaţi-vă un început de vară deosebit de secetos. Îmi ridic ochii spre cer pentru a urmări apariţia unui petic de nor, promiţător. Deodată văd norul. Plin de speranţă mă întreb… Ce credeţi că mă întreb? Desigur: „Oare va ploua?”… Problema este însă „de ce, la vederea norului nu gândesc: „oare nu acesta este norul în urma căruia se află Domnul?”

Ar trebui să fiu pus pe gânduri. „El va reveni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” Acest fel în care S-a înălţat implică şi pe „cei ce-L aşteaptă, grăbesc şi iubesc venirea Sa”, „cu ochii pironiţi spre cer”, dorind măreţul eveniment.

…şi când te gândeşti că totul se va petrece cu rapiditatea unui fulger… într-o clipă… într-o clipeală din ochi…

AŞTEPTARE

Stau ucenicii-n strânsă părtăşie

Pe munte, ascultându-L pe-al lor Domn

Dar neînţelegând ce va să fie,

Ca într-un vis de noapte-n primul somn,

* * *

Privesc înmărmuriţi cum se ridică

„Din centimetri-n metri” înspre cer

Făr-a putea măcar ceva să zică

Şi „stupefiaţi” de-acest grozav mister,

* * *

Rămân cu ochii ţintă, când, de-odată

Ascuns de-un nor, devine nevăzut…

Iar îngerii din slava minunată

Mesaj divin le-aduc spre-a fi crezut:

* * *

„Bărbaţi galileeni! De ce-n mirare

Staţi şi priviţi îndelungat spre cer?

Acest Isus-nălţat în depărtare,

Din cer va reveni-n acelaşi fel…”

* * *

Trecuţi sunt mii de ani… creştinii-aşteaptă:

Cu Domnul adormiţi, jos în mormânt,

Iar cei rămaşi, privirile-şi îndreaptă

Spre cer, căci Domnul va veni-n curând.

* * *

Cât aş dori ca-n anu-n derulare

Să fim cu ochii îndreptaţi spre cer

Şi inimi sfinte, stând în aşteptare:

Cel înălţat va reveni la fel.

* * *

Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

Petrică Pleşa