Pășeam tăcut, cuprins de-nfiorare
Cu grupul de turiști, români, creștini…
Priveam orice detaliu, orice floare
Și iarba din grădina cu măslini.
Priveam măslinii-mbătrâniți de vremuri:
Mai mult de două mii de ani, mai mult,
Când, fără vreo furtună sau cutremur,
Măslinii fremătau de-un grav tumult,
Căci Cel cuprins de-o groaznică-ntristare
În sufletu-I puternic tulburat,
Ținea în mâna Sa o cupă mare:
„Paharul cu al lumii greu păcat”
Era ceva, precum oțetul, acru,
Ceva spurcat, ca fierea de amar…
Ar fi dorit s-atingă țelu-I sacru
Făr-a mai bea acest cumplit pahar!
„Și-alese trei: pe Iacov, Ioan și Petru
Gândind că Îl vor sprijini un ceas,
Solicitându-i să se roage pentru
A trece victorios acel impas,
Dar, neînțelegându-I tulburarea
Când El cu transpirații se ruga,
Îi prinse oboseala și… visarea…
… Dar, în final, Hristosul t r i u m f a…
*
Iar dup-acest tumult al suferinței,
Sosesc bătrâni, străjerii-n alt tumult,
Cu marii preoți, simbolul credinței,
Cu Iuda, oferindu-I fals sărut…
Se-aud mulțimile gălăgioase:
– Făclii prin întuneric, pâlpâind –
Cuvinte multe, fapte zgomotoase,
Se-aud ciomege, săbii zornăind;
Chiar sabia lui Petru fu-n acțiune
Lovind pe robul Marelui Preot
Tăindu-i o ureche… dar… minune:
„Cel Urmărit” i-o puse iar la loc…
Apoi, ostașii mâinile-I legară
Cu lanțul ce fu p r o p r i u l l o r p ă c a t;
Pe ucenici însă-i eliberară,
Iar El târât la Ana… la Pilat…
De-atunci grădina rămăsese goală
De preoți, de bătrâni și de soldați
Și liniște-așternută este iară;
În schimb, măslinii mult sunt vizitați…
*
Văd grupul de români în contopire
Ori separat, se fotografia
Spre-a-mbogăți albume-n amintire,
Urmând a merge-apoi la Golgota.
Eu am rămas tăcut și singuratic
Sub un măslin bătrân ce ar fi fost,
Spun unii, cel sub care-n mod dramatic
Fierbinte se ruga Isus Hristos…
Și-n timp ce grupul părăsea grădina,
Stătui în urmă sub acel măslin
Să-mi plâng odată-n plus și sincer, vina…
… De-odată ceru-mi strălucea din plin:
Fusese-o liniște desăvârșită…
Măslinii crengile nu-și fremătau
Cu frunza lor lucioasă, ascuțită…
Nici păsări, ciripind, nu se-auzeau…
Dar Ghetsimani ajunse iarăși „plină”
Deși fuseserăm numai… „n o i d o i”
Și nu în noapte ci… lucind l u m i n ă :
„Lumina zilei celei de apoi”
26 aprilie 2011
