Tăcerea se așterne în atmosfera sumbră;
Cuprinși sunt de emoții slujbașii adunați…
A fețelor lumină ascunsă e de umbră,
Având să dea răspunsuri când fi-vor invitați.

Se-aude-n întrebare a regelui dorință:
Ar vrea să știe sincer, direct și personal
Ce crede fiecare despre a lui ființă
Ca rege-n maiestate, despot ori suveran.

Cu promisiunea fermă, purtând a sa dovadă:
„O piatră nestemată la fiece răspuns… ”
Au început să curgă elogii în cascadă,
Iar regele, în glorie-nălțat fu de nespus…

…Dar undeva, în colțul cel fără de onoare,
Cu mintea frământată, sta un slujbaș sărman,
Când regele-l întreabă: „Pe tine ce te doare?”
„Stăpâne! Adevărul, să-l cumperi, vrei, cu bani?!?

Mă voi abține, iată, și cugetu-mi în pace
Și nepătat luci-va precum un diamant!”
„Ei, haide, spune totuși părerea-ți «mai stângace»
Și-avea-vei răsplătire, așa cum am jurat.”

„Ascultă, Maiestate, ascult-a mea umilă
Și sinceră părere despre Măria Ta,
Chiar dacă soarta-mi fi-va lipsită de-a Ta milă…
…Eu cugetul, prin vorbe, nu mi-l voi întina:

Un om ca orișicare din noi ești, cu greșeală;
Ce ne deosebește e următorul fapt:
«Când noi greșim, e una, chiar de n-avem sfială;
Când Tu greșești, e alta, și-o simte-ntregul stat!…»”
*
Sfârșise întâlnirea… Sosise iată, ceasul
Când fericiți, slujbașii primiseră-al lor dar;
În schimb, cel de la urmă, umil mișcându-și pasul,
Fu ridicat de rege la rang de… cancelar.
*
După un timp, slujbașii venit-au plini de ură:
„Aceste pietre scumpe sunt false!” au strigat
„Da, știu!” fuse răspunsul, „sunt însă pe măsură
Cu falsurile voastre prin cari m-ați lăudat!”
*
Mai mult decât această posibilă-ntâmplare,
Scriptura ne vorbește de „cugetul curat”
De sfântă îndrăzneală… și făr′ exagerare
Să fie vorbe bune când e de-apreciat.
*
Rămâi mereu în colțul cel fără de onoare…
Când mintea frământată-ți va fi, ca „rob sărman”,
Iar cineva-ntreba-va: „Pe tine ce te doare?”
Răspunde-i: „Adevărul, eu nu mi-l vând pe bani!”

Te vei „abține” astfel și cugetul în pace
Și nepătat luci-va precum un diamant,
Și-n fine, de vei spune părerea ta „stângace”,
El, Domnu’-ți răsplăti-va așa cum a jurat.

Petrică Pleşa
(Poezie dedicată fiului meu la vârsta de 34 de ani.
Ideea poeziei este preluată din înțelepciunea poporului român)