De ești un ucenic al lui Hristos,
Treci liniștit pe drumurile lumii,
Senin, cu crucea-n spate, bucuros,
Urmându-L înspre Dealul Căpățânii.

Să fii batjocorit în „Sfânt Sinod”,
Să simți cu El năstrușnica-I ocară:
Scuipat, bătut cu pumni, legat la ochi
Când ne primea „oferta” cea amară!

La stâlpul infamiei să ajungi:
Aici, adânc I se brăzdă spinarea,
Iar spini înfipți pe frunte-n răni adânci
Marcau, cu sânge-n urma Lui, cărarea

Căci crucea noduroasă și prea grea
Storcea de sânge rănile-I din spate
Și pe cărarea înspre Golgota
El cade sub povara de păcate…

Știți? Simon din Cirena fost-a pus
Să-I ducă crucea, însă… nu și spinii…
… Isus, ducându-Și crucea, a ajuns
La locul cel numit „al Căpățânii”.

Și-ntr-o divină pace-adâncă-n duh,
Simțea prin mâini, picioare, prin tendoane,
Ciocane ce aritmic prin văzduh
Vibrau, lovind sinistru în piroane.

Atunci călăi, venindu-le de hac,
Aud uimiți un strigăt de iubire:
„O, Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!”
Pentru-a-i trezi curând spre mântuire.

Fixat-au crucea-n solul împietrit
C-un Trup, „priveliște în goliciune”:
Cel Tare, Cel din Dumnezeu venit,
Fusese răstignit prin slăbiciune…

Apoi doar șase ceasuri au urmat
Ce I-au părut cât iadu-o veșnicie;
Ca Fiu de Dumnezeu, El a gustat
Un timp, de Tatăl despărțit să fie.

Când înfiorător se auzi,
Prin spasme-ngrozitoare și suspine:
„Eli, Eli, Lama Sabactani,
De ce te-ndepărtezi, azi de la Mine?!”…

„Mi-e sete!” se-auzi sfâșietor
În ceasul cel torid de la amiază…
„Femeie, iată-Ți Fiul!”… iubitor
O-ncredință lui Ioan, să nu-L mai vază…

„Chiar astăzi tu vei fi cu Mine-n Rai!”
Tâlharului, răspuns îi dete-ndată…
„S-a isprăvit!” răsună-n al Său grai
Lucrarea ce I-a fost încredințată.

Când Capul Și-a plecat, cu barba-n piept,
Pe fruntea Lui, înfipți rămas-au spinii:
„În Mâini Îți dau azi Duhul Meu cel drept!!”
… Și-așa, muri pe Dealul Căpățânii!
*
Rămâi un ucenic al lui Hristos
Și treci tăcut pe drumurile lumii
Senin, cu crucea-n spate, bucuros,
Pe ea să mori… „pe Dealul Căpățânii”!

24 decembrie 2007