O componentă de seamă a educaţiei creştine o constituie formarea caracterului după etalonul biblic (a se vedea punctul 3 al „Informării…” de la pagina 20 a revistei „Calea Credinţei” nr. 380-381, ianuarie-aprilie 2012). Printre însuşirile esenţiale ale caracterului creştin se numără şi „integritatea”. Aş dori să o prezint sub trei aspecte:
(I) aspectul curăţiei cugetului
(II) aspectul îndrăznelii sfinte
(III) aspectul stopării oricărei forme de compromis linguşitor, vizând relaţiile dintre oameni.
I. În ce priveşte curăţia cugetului, aceasta este legată strâns de credinţa adevărată. Iată câteva texte care oglindesc curăţia cugetului creştinului:
„…dragostea care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.” (1 Tim. 1:5);
„…şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut şi au căzut din credinţă” (1 Tim. 1:19);
„…ci să păstreze taina credinţei într-un cuget curat” (1 Tim. 3:9);
„Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă şi să nu te faci părtaş păcatelor altora; pe tine însuţi păzeşte-te curat.” (1 Tim. 5:22);
„Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi…” (2 Tim. 1:3);
„Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor…” (Rom. 9:1);
„Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu…” (2 Cor. 1:12);
„Pavel s-a uitat ţintă la sobor şi a zis: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta…” Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură. Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!” Cei ce stăteau lângă el, i-au zis: „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?” Şi Pavel a zis: „N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot…” (Fapte 23 v.1:5).
Pavel stătea cu şira spinării dreaptă, cu fruntea sus şi cu ochii aţintiţi la cei ce-l ascultau, dată fiind curăţia cugetului pe care o declara cu toată îndrăzneala şi nu cu diplomaţia unei viclenii sfidătoare, ostentative, întâlnită azi în mod perfid la tot pasul. Mărturia lui a provocat o ripostă rapidă şi dură din partea marelui preot. Mă întreb, de ce oare Pavel nu recunoscu pe Anania ca mare preot? Să-i fi lipsit uniforma?… I-a lipsit cu siguranţă însuşirea de caracter atât de deranjantă pe care Pavel tocmai o declarase şi pe care, în calitate de mare preot, Anania ar fi trebuit să o exteriorizeze. Ce bine însă i s-a potrivit calificativul de „perete văruit”.
„Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei, după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi. De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Fapte 24:14-16).
Minunata mărturisire a apostolului Pavel din versetul 16 are la bază trei motivaţii fundamentale: (1) slujise lui Dumnezeu, (2) crezuse tot (şi nu doar selectiv) ce era scris în Lege şi în Proroci, (3) avea nădejdea puternică în învierea celor drepţi şi a celor nedrepţi. Astfel de motivaţii pot fi şi pentru noi suficiente, pentru a avea permanent un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
II. Aspectul îndrăznelii sfinte, sunt suficiente citatele de mai jos:
„Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.” (Fapte 4:13);
„Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi dobândesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus.” (1 Tim 3:13);
„Fiindcă avem, dar, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală” (2 Cor. 3:12);
„Eu, Pavel, vă rog, prin blândeţea şi bunătatea lui Hristos – eu, cel „smerit când sunt de faţă în mijlocul vostru, şi plin de îndrăzneală împotriva voastră, când sunt departe”… (2 Cor. 10:1).
III. Comportamentul linguşitor
„Omul darnic are mulţi linguşitori şi toţi sunt prieteni cu cel ce dă daruri.” (Prov. 19:6);
„Limba mincinoasă urăşte pe cei pe care-i doboară ea, şi gura linguşitoare pregăteşte pieirea.” (Prov. 26:28);
„Cine mustră pe alţii găseşte mai multă bunăvoinţă pe urmă, decât cel cu limba linguşitoare.” (Prov. 28:23);
Cine linguşeşte pe aproapele său îi întinde un laţ sub paşii lui.” (Prov. 29:5);
„Nu voi căuta la înfăţişare, nu voi linguşi pe nimeni; căci nu ştiu să linguşesc: altfel, într-o clipită m-ar lua Ziditorul meu.” (Iov 32:21-22).
Iată şi câteva citate celebre despre ipocrizie şi linguşire:
„Cine știe să lingușească știe și să calomnieze.” (Napoleon Bonaparte)
„Lingușirea este mai periculoasă decât ura.” (Baltasar Gracian)
„Investim elogiile cum investim și banii, pentru a ne fi restituite cu dobândă.” (Jules Renard)
„Mulţi îşi ascund caracterul fals şi viclean, adaptându-se la împrejurări. Dar totdeauna timpul scoate la iveală caracterul fiecăruia.” (Theognis)
