„Ah! Altarele Tale, Doamne al Oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
(Psalm 84 v. 3c)
Cugetător la lucrurile sfinte,
De Templul Celui Sfânt preocupat,
Citind istoria de mai-nainte
Cum templele pe rând s-au dărâmat,
Ar fi dorit să vadă-n ilustrare
Prin prisma unui pictor genial
Unul din vechiul templu-n dărâmare
Solicitând in grabă, aşadar,
Pictură încă nemaiîntâlnită
Sinistru-avea să fie-acel tablou
Ce în curând drept l e c ţ i e e x p l i c i t ă
Avea să-l aibă ’ un prieten drept cadou…
Cum zilele treceau încet, agale,
Clientul îşi imagina, „visând”
Acoperiş zburând prin vânt, rafale,
Coloane de susţinere… căzând…
…Şi in sfârşit sosise autorul…
Clientul, cu un gest nerăbdător,
Grăbit îi ia din mâna lui, tabloul,
Vorbindu-i agitat, dar şi-n umor:
„Ce văd aici, nu are-asemănare
Cu ceea ce-am cerut să îmi lucrezi;
Tu îmi prezinţi un templu <>…
N-ai înţeles? Ori n-ai ştiut să pictezi?”
„Te rog”, răspunse pictorul, „aşteaptă…
Analizează ce e mai divin
Aici în templu: – altaru-n partea dreaptă !…
…Priveşte !… Vezi ceva… ceva subtil?”
…T â r z i u… observă cum, cu-ndemânare
Păianjenu-şi ţesu în mod discret
O pânză pe altar… şi-n d ă r â m a r e
Văzuse templul, pictoru-nţelept…
Petrică Pleşa
Mediaş – 26 aprilie 2010
