REVELAŢIA DIN CASA DOMNULUI
Isaia 6.V.1-11

1. In anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, si poalele mantiei Lui umpleau Templul.
2. Serafimii stăteau deasupra Lui, si fiecare avea sase aripi: cu doua îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.
3. Strigau unul la altul si ziceau: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”
4. Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, si Casa s-a umplut de fum.
5. Atunci am zis: “Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”
6. Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins in mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar.
7. Mi-a atins gura cu el şi a zis: “Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtata si păcatul tău este ispăşit!”
8. Am auzit glasul Domnului, întrebând: “Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: “Iată-mă, trimite-mă!”

Ce revelaţie glorioasă, ce privelişte emoţionantă, ce recunoaştere a vinovăţiei, ce purificare dureroasă… Mă aşteptam să fie urmate de ceva superb, încântător… Şi totuşi mesajul şi misiunea primite de Isaia ne şochează:

9. “Du-te si spune poporului acestuia: “Într-una veţi auzi, si nu veţi înţelege; într-una veţi vedea, si nu veţi pricepe!” 10. Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca sa nu vadă cu ochii, sa n-audă cu urechile, sa nu înţeleagă cu inima, sa nu se întoarcă la Mine, si sa nu fie tămăduit.”
11. Si eu am întrebat: “Pană când, Doamne?…”

Răspunsul nu este concretizat în termeni cronologici… După şapte secole, blestemul lui Isaia persistă, fiind sesizat de Însuşi Domnul Isus, toţi evangheliştii citându-l; vezi: „Matei 13.v.13-15; Marcu 4.v.12 ; Luca 8.v.10; Ioan 12.v.40- 41.

Într-o împrejurare, Domnul Isus vorbind (în limba lor), chiar ucenici de-ai Săi, neînţelegându-L, rostesc:
„Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” (Ioan 6.v.60)
În virtutea aceluiaşi „ blestem,” pe când Dumnezeu Tatăl vorbise poporului prezent: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi”, unii auziseră doar un tunet iar alţii ziseseră că un înger ar fi vorbit, în vreme ce Domnul Isus specifica: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta ci pentru voi” (Ioan 12.v.28-30)… Ce trist: cei cărora li se adresase glasul, nu-i recepţionaseră mesajul, confundându-l cu total altceva… şi asemenea exemple se mai pot da…

REVELAŢIA DE PE DRUMUL SPRE DAMASC
Faptele Apostolilor 9.v.1-8

1. Dar Saul sufla încă ameninţarea si uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot
2. si i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi, cât si femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim.
3. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer in jurul lui.
4. El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea: “Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”
5. “Cine eşti Tu, Doamne?”, a răspuns el. Si Domnul a zis: “Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”
6. Tremurând şi plin de frică, el a zis: “Doamne, ce vrei sa fac?” “Scoală-te”, i-a zis Domnul, “intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie sa faci.”
7. Oamenii care-l însoţeau au rămas încremeniţi; auzeau in adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.
8. Saul s-a sculat de la pământ; si, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini şi l-au dus in Damasc.
Faptele Apostolilor 22.v.6-9
6. Când eram pe drum si mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumina din cer.
7. Am căzut la pământ si am auzit un glas care-mi zicea: “Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”
8. “Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Si El mi-a zis: “Eu sunt Isus din Nazaret pe care-L prigoneşti.”
9. Cei ce erau cu mine au văzut bine lumina si s-au înfricoşat; dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea.

Faptele Apostolilor 26.v.12-18.
12. In acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere si învoire de la preoţii cei mai de seamă.
13. Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui.
14. Am căzut cu toţii la pământ; şi eu am auzit un glas care-mi zicea in limba evreiască: “Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi in vârful unui ţepuş.”
15. “Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Si Domnul a zis: “Eu sunt Isus pe care – L prigoneşti.
16. Dar scoală – te şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.
17. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit,
18. ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa in Mine, iertare de păcate si moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”

Citind cu atenţie cele trei pasaje din cartea al cărei autor este Luca, s-ar putea ridica întrebarea:
„Auziseră tovarăşii de drum ai lui Saul, glasul ce vorbise din cer, câtă vreme in capitolul 9.v.7. se relatează că , iar în capitolul 22.v.9. ?”
Încerc o explicaţie la această aparentă nedumerire (să nu-i spun contradicţie)
Cu siguranţă grupul era format din evrei aflaţi încă sub „blestemul” lui Isaia care includea: „…veţi auzi şi nu veţi înţelege… veţi vedea şi nu veţi pricepe” ! Aşadar „auzirea glasului” însemnase ceva sonor dar neînţeles de către însoţitori, fiind înţeles doar de cel căruia i se adresase în mod expres; de asemenea, lumina pe care toţi o văzuseră şi care-i înspăimântase, motivându-le căderea la pământ, orbise ochii doar ai lui Saul, pătrunzând şi descoperindu-i realitatea sumbră a conştiinţei vizavi de perfecţiunea „Interlocutorului” său. Aceasta i-a provocat pocăinţa, primind iertare pentru grozăvia păcatului, cugetul fiindu-i curăţit prin sângele ispăşitor al Mielului lui Dumnezeu, respectiv: „Isus din Nazaret pe care–L prigonea.”
Aşadar, una este să auzi ceva şi alta este ca ceea ce auzi să şi înţelegi!

Comparând cele două revelaţii: „Revelaţia din Casa Domnului” primită de Isaia şi „Revelaţia de pe drumul înspre Damasc” primită de Saul (viitorul Pavel), remarcăm câteva aspecte comune:

– gloria divină;
– atitudinea smerită a celor doi
– conţinutul mesajului care, însă, diferă prin contrastul lor evident;
aşadar, Isaia: „Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit” (Isaia 6 v. 10 )
…iar Saul: „Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul neamurilor la care te trimet, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.” ( Faptele Apostolilor 26 v. 17-18 )

Cum a orbit Isaia ochii poporului şi cum a astupat urechile acestuia pentru cele spirituale, nu-mi pot explica; observ însă cum tot mai mulţi creştini provoacă acest fenomen spiritual mulţimilor ce îi înconjoară, fără revelaţie ori mesaj divin, ba chiar invers.

Prin exemplul personal, Apostolul Pavel îşi îndeplinise excepţional misiunea primită în revelaţia de mai sus. Astfel, el scrie: ”Călcaţi pe urmele mele… (1 Corinteni 11:1) sau: „…pentru ca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Sa răbdare, ca o pildă celor ce ar crede in El, în urmă, ca să capete viaţa veşnică.” (1 Tim.1:16)

În ce ne priveşte, noi ar trebui să începem cu smerenie şi pocăinţă, continuând cu auzirea glasului Duhului Sfânt; aceasta va duce la transformarea noastră în chipul slavei Sale (2 Corinteni 3:18), contribuind astfel la „deschiderea ochilor” şi „desfundarea urechilor” altora spre mântuire, altmintrelea vom contribui la actualizarea „blestemului” lui Isaia, atrăgându-ne, bineînţeles, pedeapsa…

Fie ca rândurile mele să-şi atingă scopul scontat! Amin.