„Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munţii cu cântarul şi dealurile cu cumpăna? Cine a cercetat Duhul Domnului şi cine L-a luminat cu sfaturile lui? Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învăţătură? Cine L-a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L-a învăţat înţelepciunea şi I-a făcut cunoscută calea priceperii? Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă…„ (Isaia 40:12-15a)

Sunt praful de pe cumpăna fântânii
Și-o picătură din găleata ei
Când mă compar cu-ntinderile lumii,
Cu cerurile de deasupra lunii,
Cu apele și-uscatul de sub cer…

Dar cine-a cântărit și munți, și dealuri
Cu un cântar de oameni făurit
Și-a măsurat cu mâna apa-n valuri:
Două măsuri fixate între maluri,
Iar cea de-a treia: praful întărit?

Și cine, cercetându-i duhul, oare,
Al Dumnezeului adevărat,
I-a dat vreun sfat, lumină pe cărare
Și o înțelepciune așa de mare?
Dreptatea, oare cine L-a-nvățat?

Cu praful de pe cumpăna fântânii
Și-o picătură din găleata ei
M-a plăsmuit, contur mi-a dat făpturii,
Prin Duhul Lui, viață-a dat naturii,
Creându-mă la fel ca Dumnezeu!

Iar azi, la cumpăna dintre milenii,
La cumpăna-ntre timp și infinit,
La cumpăna-ntre spirit și materii,
La cumpăna-ntre Duh și roada firii
Mă cercetez, mă reculeg și zic:

Sunt praful de pe cumpăna fântânii
Și-o picătură din găleata ei
Când mă compar cu-ntinderile lumii,
Cu cerurile de deasupra lunii,
Scăldate-n strălucirea perfecțiunii,
Cu cel mai mare dintre dumnezei…

Prin cumpăna din mâna Ta cea dreaptă
Arată-mi astăzi: sunt ușor sau greu;
Da, zilele vieții, numărate
Sunt scrise în a Vieții Tale Carte
Și împărțit, nicicum, nicicând, nu vreu…
……………………………………………..
Sunt praful de pe cumpăna fântânii
Și-o picătură din găleata ei

Petrică Pleșa – 31 decembrie 2000