E linişte în camera de sus…
Ieşise Iuda-n grabă… Era noapte…
De-odată glasul Blândului Isus
Vibrează dulce-n iubitoare şoapte:
„Curând, dragi copilaşi, Eu voi pleca…“
Iar Petru sare-ncrezător în sine:
„Dar unde mergi?“ Şi-adaugă-n graba sa:
„Eu îmi voi da viaţa pentru Tine!…“
„Nu ştim unde te duci!“ Toma grăi
„Noi nu ştim calea; Te rugăm ne-nvaţă…
Isus răspunse: „Dacă vrei să ştii,
Chiar Eu sunt Calea, Adevărul, Viaţa.“
* * *
Curând această „Cale“ de-nceput
„Calea Credinţei“ fost-a denumită
De către toţi cei care au crezut
Şi-a devenit şi „Calea prigonită“.
Astfel, înspre Damasc, uniţi în gând,
Un Saul şi toţi împuterniciţii
Mergeau să prindă pe cei ce umblând
Fură găsiţi pe „Calea Credinţii“.
De-odată cad cu faţa la pământ
Şi-aud un glas strigând în strălucire,
Iar Saul îi răspunse… întrebând…
Primise astfel, Saul, mântuire,
Şi dintr-un aprig, crud pigonitor
Al celor de pe „Calea Credinţei“
Devine prigonit de-al său popor
Când doar făcuse pasul pocăinţei.
* * *
Trecuţi sunt cei o sută zece ani
De când găsiră „Calea“ şi românii
Prin binecuvântaţii elveţieni…
Şi înfruntat-au duşmănia lumii.
De-atunci „Calea Credinţei“ parcurgând
S-au răspândit „Creştinii“-n toată ţara
Moldova, în Ardeal şi ajungând
Şi în Oltenia şi la Timişoara.
O sută zece ani de biruinţi
Dar şi de suferinţe-n vremuri grele
În care urmăriţi şi prigoniţi
Şi-au câştigat cununa ce nu piere…
Iar pentru a se propovădui
Şi pentru-a informa întreg poporul
„Calea Credinţei“, iată, se ivi
Ce încântase pe tot cititorul
Încât la-acest „şaizeci“ aniversar
Cu paşi făcuţi pe „Calea Credinţei“
Ne închinăm şi-I oferim ca dar
Prinosul nostru, al recunoştinţei
Celui ce veşnic ne-a răscumpărat,
Cântând din cartea „Pe drumul credinţei“
Un imn de glorie, spre a fi notat:
“pas înainte pe CALEA CREDINŢEI“ !
Petrică Pleşa,
Sibiu, 1 Octombrie 2009
Poezie dedicată aniversării a 110 ani de la naşterea Bisericii Creştine după Evanghelie din România şi a 60 de ani de la apariţia revistei CALEA CREDINŢEI
