De când Haman fusese ridicat
La rangu-ntâi, în ritmuri de fanfare,
Toţi slujitorii curţii de palat
Îngenuncheau în semn de închinare;
Dar unul dintre ei, zis Mardoheu,
Nu accepta genunchii să şi-i plece
Mărturisind deschis că e iudeu…
Haman cu suflet mândru, crud şi rece
Aruncă Pur în luna lui Nisan
Spre-a-i întreţine ura-nşelăciunii,
Iar sorţul pică-n ultima din an,
Exact în ziua treisprezece-a lunii.
Apoi, în şiretlicu-i de Satan,
Obţine cu regească sigilare,
Scrisoare ucigaşă de duşman
Pentru iudeii… până-n depărtare.
Aflând aceasta, sac pe el şi-a pus
Şi hainele şi-a rupt în disperare…
La poarta împăratului s-a dus
El, Mardoheu, cu ţipete amare
Comunicând Esterei un mesaj:
„Ţi-e încercarea vieţii chiar la culme!
E-aproape-al morţii noastre groaznic ceas:
Iudeii toţi pieri-vom fără urme!
Sunt sigur că nici tu nu vei scăpa
De nu ţii cont de grozăvia soartei
Şi totuşi dacă astăzi vei tăcea,
Scăparea va veni din altă parte!”
***
A treia zi, Estera s-a-mbrăcat,
În zi de post, cu haina-mpărătească
Şi-n contra legii dată de-mpărat,
Indiferentă la ce-o să păţească,
În curtea dinlăuntru, cu respect
Spre-a fi zărită, aştepta sfioasă
Când împăratul inima în piept
Şi-o simte şi cu faţa luminoasă
Toiagul i-l întinse iubitor:
Împărăteasa trecere primise;
Prin inimă simţise un fior
Când vârful de toiag timid atinse
Şi-aude: „Care e dorinţa ta?
Te rog, răspunde-mi, draga mea soţie;
Tot ce mi-ai cere, tot ce vrei ţi-aş da…
Chiar jumătate din împărăţie…”
„O! Dacă împăratul va veni,
De va dori cu cale să găsească,
El, cu Haman, chiar în această zi
L-al meu ospăţ din casa-mpărătească…”
„Duceţi-vă şi-aduceţi pe Haman!…”
Începe-ospăţul cu mâncări gustoase,
Cu vin, cu muzici: flaut şi timpan
Şi vesel împăratul repetase:
„Estero, care e dorinţa ta?
Te rog, răspunde-mi, draga mea soţie;
Tot ce mi-ai cere, tot ce vrei ţi-aş da…
Chiar jumătate din împărăţie…”
„O! Dacă mâine iarăşi va veni,
De va dori cu cale să găsească
El, cu Haman, răspunsu-mi va primi
L-al meu ospăţ din casa-mpărătească…”
***
În ziua-ceea, vesel, fericit
Ieşea Haman pe poartă-n bucurie…
Dar când pe Mardoheu iar l-a zărit,
De ură s-a umplut şi de mânie.
Acasă-ntâmpinat de-ai săi amici
Şi-a lui nevastă mândră de onoare,
Fusese sfătuit: „Să îi ridici,
Lui Mardoheu, chiar azi spânzurătoare,
Iar mâine dimineaţă la-mpărat
În grabă-i fă o mare rugăminte:
Ca Mardoheu să fie spânzurat
Şi-avea-veţi ceasuri de ospăţ, tihnite”
***
Dar noaptea împăratul nu dormi
Şi patu-i fuse loc de zvârcolire…
„Aduceţi cronicile!” porunci
„Să cercetez ce-i scris spre amintire!…”
„Ce cinste şi mărire-i se dădu
Când Mardoheu complotul depistat-a?!”
„Nimic! Nimic!” şi-n curte se văzu
Stând chiar Haman, fiul lui Hamedata.
„Haman să intre!” i s-a poruncit…
Şi intră mulţumit în încăpere.
„Ce trebuie făcut spre-a fi cinstit
Când cinste vrea-mpăratul să ofere?”
„Acel ce-avea-va cinste a primi,
Ah!” se gândi Haman plin de mândrie,
„Cine-altul decât mine poate fi?!”
Şi zise: „Îmbrăcat în grabă fie
Cu haina cea albastră de-mpărat,
Pe calul ce-mpăratul călăreşte
Coroana-mpărătească pe-al său cap
S-o poarte şi, precum într-o poveste,
O căpetenie strige-n faţa sa,
Plimbat solemn prin mijlocul cetăţii:
„Aşa-mpăratul cinste vrea să dea
Şi răsplătire-n spiritul dreptăţii !!…”
„Primeşte toate-acestea ca trofeu:
Şi calul meu şi haina-mi şi cununa
Şi fă tot ce mi-ai spus… lui Mardoheu!
Nimic să nu laşi nefăcut! Nici una !”
Când totul fost-a astfel isprăvit,
Haman se-ntoarse-acasă-n mare grabă,
Cu suflet trist şi capu-acoperit…
Iar înţelepţi enigma i-o dezleagă…
Şi-n casa îngrozitului duşman
Sfătuitorii planuri prind a ţese,
Dar famenii-l luară pe Haman
Să-l ducă la ospăţu-mpărătesei.
„Estero, care e dorinţa ta?
Te rog, răspunde-mi draga mea soţie:
Tot ce mi-ai cere, tot ce vrei ţi-aş da…
Chiar jumătate din împărăţie”
Rostise împăratul fericit
La marele ospăţ în derulare…
„Ah! Dacă trecere azi am primit
Şi de asemeni vei găsi cu cale
Dă-mi viaţa!!! Iată rugămintea mea
Şi-al meu popor mi-l scapă de la moarte
Căci dacă planul se va aplica,
De groază împăratu-avea-va parte !!”
Rămase împăratu-adânc mişcat
De a Esterei neagră întristare
Şi-ntreabă în mânie, tulburat:
„Cine-i şi unde-i criminalul oare ?!?”
Răspuns primise scurt: „Acest tiran,
Apăsătorul nostru-n tot şi-n toate
Nu este altul decât el, Haman!
Pe-al meu popor l-a condamnat la moarte!”
Ahaşveroş, grăbit şi agitat
Ospăţu-l părăseşte în tăcere…
Haman înspre Estera-i aruncat
Viaţa lui din mâna ei a-şi cere,
Iar famenul Harbona-n pas grăbit
Soseşte la-mpărat zicându-i: „Iată,
În casa lui Haman s-a pregătit:
Cincizeci de coţi, spânzurătoare-naltă
Lui Mardoheu cel care te-a salvat
Cum este scris în cronici, împărate!…”
„O r d o n !!! Haman să fie spânzurat!
De ea să aibă astăzi primul parte!”
***
Ce a urmat fu dirijat din Cer:
Tot ce Haman prin Pur, descoperise
S-a inversat total printr-un mister…
Peste duşmani tot planul se răsfrânse:
Scrisoare sigilată cu inel
De împărat şi-n al lui nume scrisă,
Spre-a o cunoaşte orişice iudeu,
Fusese prin alergători trimisă
Şi-n ziua treisprezece-a lui Adar
Când toţi iudeii de la mic la mare
Urmau să piară-n ceasul cel amar,
Avut-au cea mai mare sărbătoare…
Iar Marhoheu ieşise din palat:
Pe cap, din aur strălucea cunună,
În haina cea albastră de-mpărat
Şi mantie de in şi de purpură…
Căci tot ce-nseamnă Pur pentru duşmani
Se schimbă-n Pur-Pur-iu la toţi iudeii.
S-o ştie toţi ce astăzi sunt „Hamani”
Că Pur-Pur-iu-l poartă „Mardoheii”.
Petrică Pleşa
Iulie 2009
Domnul să te binecuvânteze! Poezia transpune acele vremuri şi cred că ar fi bine să fie publicată şi audio, dat fiind faptul că ai şi un talent (talant) la recitat!
Sper să o postez şi audio, cu prima ocazie, pentru ca slava Domnului să lumineze peste cei ce sunt în duhul lui Haman şi să-i transfere în duhul smerit şi fără compromisuri al marelui Mardoheu.
Mulţumesc mult pentru sugestia ta.